Parcul National Cozia

Parcul National Cozia se afla situat in partea central-sudica a Carpatilor Meridionali, marginit la nord de Depresiunea Lovistei, stravechea Terra Loystha, o vasta arie incarcata de istorie, cu multe localitati, organizate odinioara in tinutul lui Seneslau, unde populatia continua traditiile si obiceiurile stravechi.

La vest, parcul este separat de restul Muntilor Capatanii prin culmile: Frasineiului, Dosul Pamantului si Valea lui Stan. La sud, parcul este delimitat de dealurile subcarpatice prin Depresiunea Jiblea – Berislavesti. La est, versantii abrupti ai Coziei, impunatori ai Sturului si Pietrei Soimului, il delimiteaza de Muscelele Topologului prin Saua Grosilor si mai la nord, se invecineaza cu Depresiunea Poiana.

Fata de depresiunile inconjuratoare ce au inaltimi relativ mici (500-700 m), Masivul Cozia se detaseaza net, aparand din departari ca o cetate de stanca cu abrupturi, cu contraforturi si cu o multime de turnuri marginale si interioare. Aceasta arie muntoasa este strabatuta, pe directia nord-sud, de apele raului Olt, care a sculptat Defileul Gura Lotrului — Cozia.

Harta cu localizarea P.N.C. este publicata in Hg nr. 230 din 2003 privind delimitarea rezervatiilor biosferei, parcurilor nationale si parcurilor naturale si constituirea administratiilor acestora.

Accesul in P.N.C. se face in principal prin Dn 7 (e 81), care este una din legaturile capitalei cu restul Europei. Distantele fata de principalele orase din apropierea P.N.C. sunt de 25 km pana la Ramnicul Valcea si 45 km pana la Sibiu. Distanta pe Dn7 (e 81) pana la Bucuresti este de 200 km.