Agrement Calimanesti Caciulata

Posibilitati de petrecere a timpului liber, vizitarea de manastiri, trasee turistice si informatii generale.

Staţiunea Călimăneşti – Căciulata este situată în judeţul Vâlcea (inclus administrativ în Regiunea de dezvoltare Sud – Vest Oltenia) la poalele Carpaţilor Meridionali, pe malurile râului Olt. Staţiunea este localizată de-a lungul drumului european E 81 (DN 7) la 18 km nord de Râmnicu Vâlcea, 81 km sud de Sibiu şi la 187 km de Bucureşti. Oraşul Călimăneşti, împreună cu localitatea sa componentă Căciulata, formează staţiunea balneoclimaterică de interes general Călimăneşti – Căciulata, declarată staţiune prin HG nr. 1122/2002.

Oraşul Călimăneşti cuprinde pe lângă staţiunile Călimăneşti, Cozia şi Căciulata şi satele Păuşa, Jiblea Veche, Jiblea Nouă şi Seaca. Are o suprafaţă de 10.632 ha din care 264 ha constituie vatra oraşului sau intravilanul. Este declarat oraş încă din anul 1927.

Zona se caracterizează printr-o viaţă economico-socială complexă ce este redată de potenţialul uman şi cel economic, de elementele de civilizaţie şi cultură. În 1893, probele de ape minerale trimise de la Călimăneşti au fost medaliate cu aur la Expoziţia internaţională de alimentaţie şi ape minerale de la Bruxelles.

Primele Stabilimente balneare au fost construite în anul 1910, iar astăzi baza de tratament cuprinde instalaţii pentru băi, electroterapie, hidroterapie, kinetoterapie, săli de gimnastică, buvete pentru cură internă cu ape minerale etc. Staţiunea balneară este indicată pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare, dischinezie biliară, colecistită cronică, pancreatită cronică, tulburări (după operaţie pe ficat) ale tubului digestiv (gastrite cronice hipoacide, constipaţie cronică, colite cronice) ale celor renale şi ale căilor urinare, ale bolilor de nutriţie şi metabolice.

În cura externă, apele minerale de aici sunt folosite pentru tratarea bolilor reumatismale, ginecologice.